Obstacole de natură psihologică în comunicarea părinte-adolescent. Modalități în care ele pot fi depășite.

Simona Manoiu, Medic Psiholog colaborator al Clinicii Romgermed, ne sfătuiește cum să depășim obstacolele de natură psihologică în comunicarea dintre părinte și adolescent.
Experiențe de natură recentă au evidențiat un număr în creștere de cazuri în care dialogurile dintre părinți și copiii lor aflați la vârsta adolescenței, se desfasoară cu mare dificultate, merg adesea în direcții nedorite și pot tulbura dramatic echilibrul familial și evoluția ulterioară a dezvoltării și creșterii copilului.
Aceste manifestari nu au un mare grad de noutate, ele sunt evidențiate în literatura de specialitate din cele mai vechi timpuri; faptul că în ultima perioadă ele sunt percepute mai pregnant și mai timpuriu, arată o evoluție pozitivă a societății și se datorează într-o bună măsură campaniilor de informare facute de către mass-media, de către școală și în unele locuri de către biserică.
Părinții se plâng că adolescenții se distanțează de ei, nu mai comunică decât minimal, arată mult mai rar (și adesea doar mecanic) gesturi de tandrețe și în general încearcă să-și creeze un univers paralel la care membrii familiei nu sunt invitați să ia parte.
Este evident și binecunoscut că relația dintre părinți și copii nu va fi niciodată una lină, ea suferă transformări în cursul vieții, transformări care pot crea mari probleme atunci când ele nu sunt înțelese și asistate corect. Unele dintre cele mai pregnante modifiăari au loc la trecerea copiilor către adolescență. În primii ani ai vieții prezența părinților (dar și a celorlați membri maturi ai familiei – bunici, unchi, mătuși) era vazută de către copil ca o sursă de liniște și confort. Odată cu intrarea în adolescență, prezența părinților poate deveni o sursă de neliniște, de ingrădiri și este adesea incriminată pentru nereușite specifice vârstei: incapacitatea de a performa în anumite activități, respingerea de către un grup de băieți sau fete considerat elitist, dificultatea de a-și găsi sau păstra un partener de sex opus.
Adolescentul cunoaște o serie de transformări fiziologice vizibile, care se asociază cu dorința de a se desprinde cât mai mult de formula experimentată în copilarie, a traiului în comun cu părinții săi.
De multe ori aceste tendințe sunt greșit interpretate și etichetate ca fiind un conflict între generații, tânărul reclamând că părinții săi sunt depașiți de progresul tehnologic, al modei sau al comunicațiilor, în timp ce părinții acuză producătorii de gadgeturi, jocuri video sau de modă pentru faptul că al lor copil pare să se îndepărteze tot mai mult de ei.
În realitate dificultățile întâmpinate de către familii la intrarea copilului în adolescență, la nivelul anului 2014 nu diferă în mod structural de cele cu care se s-au confruntat actualii parinți sau bunici cu rudele lor mature la momentul răspândirii televiziunii sau a muzicii rock’n’roll, în urmă cu 30 sau 50 de ani.

Fiecare om își creează un spațiu intim, populat de sentimente diverse, trăiri, experiențe sau dorințe, pe care și-l protejează cât mai mult. Acest lucru este cu atât mai evidențiat în cazul adolescenților care pot manifesta și un anume grad de confuzie, crize de identitate și dorințe neîmplinite sau împlinite doar parțial.
Parinții s-au obișnuit ca în copilărie fiul sau fiica lor să-i informeze constant unde se duce, cu cine își petrece timpul, cum evoluează relațiile cu prietenii lor de joacă sau cu colegii de școală. De aceea, după vârsta de 10-12 ani faptul că există câteva ore din zi în care nu cunosc cu exactitate ceea ce face copilul lor, poate da naștere la angoase de grade diferite. Se pot instala temeri privind implicarea adolescentului în comportamente și anturaje dubioase, în luarea de contact cu substanțe nepotrivite sau chiar de mare risc (fumat, consum de alcool sau chiar de droguri), temeri care sunt adesea alimentate de povești nefericite ale altor familii.
Odata cu transformările fiziologice, psihologice și comportamentale aduse de către adolescență, vor fi evidente și transformări pe măsură, ale proiectelor comune în binomul părinte-copil. Cu toate acestea parinții nu trebuie să uite că acum, mai mult decât oricând, copilul lor (pe cale să devină adult tânăr) trebuie să beneficieze de sfaturile și ajutorul lor.

Parinții se văd adesea puși în situația de a intra în contact cu experiențe noi: navigarea pe net, prezența pe canale de socializare online, sunt nevoiți să se confrunte cu dorința copilului devenit adolescent de a fi în pas cu moda, de a-și achiziționa ultimele dezvoltări ale unor gadgeturi sau jocuri video.
Aceste lucruri nu diferă în esență prea mult cu acțiunile întreprinse în urmă cu câțiva ani, în copilăria fiului sau fiicei lor: să-l asiste la lecții de pian sau vioară, deși legătura cu muzica clasică a fost extrem de limitată în experiențele anterioare, să-l ajute la lecțiile de matematică deși a absolvit un liceu cu profil umanist, cu 20-30 de ani în urmă s.a.m.d.
Recomandarea noastră este ca parinții să stăpânească cât mai multe elemente din universal specific al unui adolescent ce trăiește în anul 2014, fără însă a-i deveni un partener de jocuri, gânduri sau acțiuni. Adolescentul va avea nevoie în primul rând de suport și ghidare în contactele cu cei de o seamă cu el, nu de un substitut al relațiilor specifice vârstei sale.
Este foarte indicat ca părinții să încurajeze adolescentul să facă sport, să fie performant, să se miște, să meargă în parc sau la munte, să interacționeze cu cei din jurul lui și să nu se refugieze în mediul virtual evocat mai sus, să evite contactul cu substanțe riscante (țigări, alcool, droguri) și comportamentele alimentare nesănătoase (consumul de alimente hipercalorice, fast-food, recurgerea la cure de slăbire neasistate de către un nutriționist etc).
Adolescentului trebuie să i se spună că este iubit și apreciat de către familie, să i se ofere încredere și încurajare în activitățile în care pare să aibă succes (anumite discipline școlare, sport sau practicarea unui gen muzical).

Când este indicat să se apeleze la suportul unui specialist?

Experiența noastră arată că părinții solicită de multe ori mai târziu decât ar trebui ajutorul unui specialist (cadru didactic, medic, psiholog școlar sau psihoterapeut), în cazul unor probleme de ordin psihologic sau comportamental al adolescentului. Adesea, aceste tulburări pot fi observate din timp, însă nu se percepe intensitatea și gradul lor de repetabilitate.
De accea, este bine ca astfel de tulburări (cu intensitate exacerbată, care se repetă și se asociază între ele), să nu fie catalogate ca fiind “doar o toană”, mai ales când ele interferă cu performanța școlară, integrarea în familie sau într-un anturaj normal pentru vârsta și nivelul de dezvoltare ale copilului.

Simona Manoiu – Psiholog colaborator Clinica Romgermed